De cate ori n-ai spus: „Trebuie sa-mi fac ordine in viata!”?
Si de cele mai multe ori n-ai facut-o. Stii de ce? Iti spun eu care este cauza: dezordinea din jurul tau. Casa ta este plina de mobila veche si de lucruri de care nu ai nevoie, masa de lucru arata de parca ar fi fost lovita de un uragan, hainele nu sunt la locul lor in dulap, patul este nefacut. Chiar te reprezinta acele cani ciobite din bucatarie, sau ceasul stricat de pe perete pe care nu te induri sa-l arunci pentru ca este plin de incarcatura emotionala? Cum vrei sa te desprinzi de trecut daca inca pastrezi ziarele si revistele de acum 5 ani?
Gata! De astazi spune stop!
Arunca tot ce nu-ti mai este necesar, fara regrete, pentru a face loc noului in viata ta. Daca vrei ca lucrurile in viata ta sa inceapa sa se aseze, atunci e nevoie sa incepi cu ordine la tine acasa pentru ca exteriorul este imaginea interiorului. Daca la exterior lucrurile vor incepe sa se schimbe, la fel se va intampla si in interior si viceversa. Insa este mult mai simplu sa faci ordine in casa ta, decat in mintea si in sufletul tau, nu-i asa?
Aceasta clarificare a locului in care te aflii in momentul de fata incepe cu aruncarea lucrurilor de care nu mai ai nevoie si punerea in ordine a celor care au ramas.
Stiai ca datorita dezordinii care exista pe masa ta de lucru, nu reusesti sa dai randament maxim la munca ta? Si asta se intampla deoarece aceasta lipsa a ordinii in plan fizic duce la haosul din interiorul mintii tale.
Intr-o casa plina cu lucruri (de multe dintre ele poate chiar nu mai ai nevoie si nici nu le mai folosesti) este foarte greu sa reusesti sa te concentrezi pe munca, meditatie, rugaciune, sport sau orice alta activitate vrei sa intreprinzi in acel loc. Pentru unele e nevoie de spatiu fizic pentru a te putea misca, pentru altele spatiul fizic inseamna si libertate la nivel mental si spiritual. Ai putea spune ca doar ce se afla in interior conteaza in momentul in care vrei sa intreprinzi ceva ce tine de suflet sau minte, dar eu iti spun ca daca in casa ta nu ai loc, ordine si curatenie te vei simti sufocat, iar aceasta lipsa de aer o vei resimti la un moment dat si fizic.
Atentia este distrasa de maldarul de haine de pe fotoliu, de televizorul si calculatorul care merg in acelasi timp sau alti stimuli negativi de acest gen, iar tu vei fi incordat si nervos plus ca performanta de a realiza sarcini este redusa.
Cat de bine te cunosti ca sa stii de ce nu reusesti sa-ti folosesti capacitatea la maxim?
Reusesti sa distingi in mintea ta care este problema sau simti ca totul este o mare incurcatura, care la randul ei iti da si o stare de dispozitie proasta?
Facand loc in plan fizic, se va face loc si chiar lumina si in mintea si in sufletul tau. Vei putea sa vezi lucrurile mai clar, vei stii unde e nevoie sa mai lucrezi, de unde sa incepi si incotro te indrepti. Vei fi cu un pas mai aproape de autocunoastere.
Pasi de actiune pentru a aduce ordinea in viata ta:
- Scapa de hainele pe care nu le mai porti. Orice lucru pe care nu l-ai mai purtat de 1 an, nu-l vei mai purta niciodata. Le poti da de pomana sau pur si simplu le poti pune la gunoi, important este ca ele sa nu se mai gaseasca in dulapul tau.
- Zugraveste-ti locuinta in culori deschise, pastelate, deoarece acestea nu irita ci calmeaza ochiul. Culorile pe care ti le recomand sunt albul, verdele sau portocaliul deschis daca vrei sa aduci o nota de optimism casei tale. Culorile au o influenta importanta asupra psihicului si de aceea este foarte important sa le folosim corect. Daca intr-o camera este rece, atunci nu ii vom vopsi peretii in albastru deoarece aceasta culoare sporeste senzatia de frig.
- Stabileste-ti o zi pe saptamana in care sa te ocupi de ordinea si curatenia casei tale. Spala vasele dupa fiecare masa, iar daca nu ai timp de fiecare data, spala-le la sfarsitul zilei. De asemenea nu lasa cosul cu rufe pentru spalat sa dea pe dinafara din cauza ca e prea plin.
- Arunca ce nu mai folosesti cel putin o data la cateva luni – tu stabilesti cat de des o faci. Asa cum este bine sa ne detoxifiem corpul din cand in cand, la fel trebuie sa ne purificam locuinta pentru a scapa de ceea ce nu mai avem nevoie.
- Daca te-ai apucat de un lucru si nu l-ai terminat, intreaba-te daca intentionezi cu adevarat sa-l duci la bun sfarsit. Daca raspunsul este „nu”, atunci scapa de el pentru ca altfel iti va aminti mereu ca nu reusesti sa realizezi ceea ce ti-ai propus si asta iti va scadea stima de sine.
- Daca pastrezi lucruri cu incarcatura emotionala care iti amintesc de perioade triste din trecut (de exemplu poze, diverse lucruri primite cadou etc), iti recomand sa scapi de ele cat mai curand. Doar asa poti face primul pas catre desprinderea de trecut.
Spune-mi ce parere ai despre ordine intr-un comentariu la acest articol. Este ea importanta pentru tine? Iti faci ordine din cand in cand in viata? Cu ce incepi de obicei? De ce obiecte ai vrea sa scapi, dar nu te lasa inima?
Ma opresc aici cu intrebarile si ne auzim curand.
Daca ti-a placut articolul da-mi un share.
Cu drag,
Sabina
daca ti-a placut click aici